Ne propunem chestionarea formei de religiozitate a vibe-ului (atmosferei) pe care noua cultură a muzicii electronice o dezvoltă. Această transă colectivă, experimentată printr-o suprastimulare energetică, dorește să umple vidul interior, format prin absența reperelor sacre. Tribul nostru modern, format preponderent din informaticieni și vânători de venit pasiv, muncește psihicul până la epuizare, ca apoi să simtă nevoia urgentă de a se elibera de stres, într-un mod cât mai eficient. Așa apar noi forme ale extazului, soluția cea mai la îndemână pentru această problemă, dar odată cu ea, apar și noii zei care le facilitează.
Astfel apare din umbră panteonul nostru modern, împreună cu galeria lui de zei. Îl avem pe Mamona, zeul banilor, căruia îi aducem cea mai consistentă jertfă a timpului nostru.
Apoi înarmați cu un capital consistent în cont, aducem zeiței wellness-ului (bunăstării) o o franda foarte generoasă din resursele noastre monetare; doar suferința este pentru săraci, nu pentru cetățenii unei astfel de culturi evoluate precum cea din care noi facem parte. Acestei zeițe i-am putea spune Gaia (mama pământ). Având permisiunea noastră, ea ar fi gata să ne hrănească ca pe niște sugari, până ce moartea ne va despărți. Sictiriți de muncă și comfort predictibil, aspecte care ne țin captivi în singurătatea propriilor interese individuale, avem nevoie să ne limpezim mințile într-un extaz colectiv, iar aici intervine zeul vibe-ului. În variantă actuală ar fi un subtip a lui Dionysos, poate cu anumite influențe din arealul zeului Pan. Acest nou Dionysus, are în locul cupei din mână, un disc jockey performant, pe care îl folosește să mixeze noi ritmuri care ne poartă instantaneu într-un extaz sălbatic. Iar vechiul zeu, deghizat într-unul nou, oferă plăcere consistentă și intensă. Micul sacrificiu pe care îl cere, e prețul unui bilet la un festival EDM (poate și niște droguri dacă îți permiți), dar ceea ce este foarte important: dorința de a te abandona vibe-ului pe care ți-l oferă. El îți va lua durerea pe care o simți, iar povara realității va fi uitată, atâta timp cât îi dai vibe-ului puterea ta de a fi lucid. Șoapta lui are același ecou repetat de mii de ani: nu ai nevoie să simți zdrobirea acestor emoții, nu căuta să înfrunți viața, nu merită să îndrăznești să pășești prin durere, să vrei libertatea,… . Pretențiile mele, in schimb, sunt mult mai mici. Lasă-te amorțit, vreau să îți ofer iluzia perfectă, cea de care tu ai nevoie ca să uiți că te-a durut vreodată, să fii fericit instant.
Tayson, participant în cadrul unui festival EDM a radiografiat cu exactitate:
“Este totul despre vibe. Vibe-ul este un lucru real, la fel cum e locul în care te afli, lumina, mirosul, toate joacă un rol în ceea tu vei deveni la sfârșit. Este despre cum te simți în acel moment. Despre cum te simți din cauza luminilor, din cauza aerului. Tot ceea ce tu poți percepe cu cele cinci simțuri ale tale are de-a face cu vibe-ul.”
Introducere:
Gordon Lynch a realizat o sumedenie de interviuri cu persoane care merg des în cluburi; din aceste discuții, a reieșit faptul că experiența clubului aduce un sentiment profund de semnificație pentru aceștia. “Există suficiente dovezi care să susțină faptul că atmosfera de club are un substrat religios pentru majoritatea participanților”. Graham St. John, în studiul său etnografic, îi prezintă pe cei care merg la club drept participanți într-o nouă formă de organizare tribală, care are ritualuri bazate pe transă. El discută despre EDMC (Comunitatea Muzicii Electronice de Dans) ca și cum ar implica salturi curajoase înspre incertitudine, din partea celor care se deschid spre această “cultură”. Saltul înspre necunoscut, devine o formă de credință seculară, bazată pe asumarea faptului că ceilalți fiind de încredere, ești în siguranță printre ei. Cel care îndrăznește să facă saltul, este scos din zona de autocontrol senzorial, și astfel reușește să aibă parte de un extaz corporal intens. E nevoie de o anumită credință pentru a-ți putea abandona controlul unei astfel de experiențe, cadru în care gândirea critică nu se manifestă. Devine evident așadar că această cultură EDM îndeplinește, pentru cei implicați, multe din funcțiile pe care religia le are în mod tradițional în lăuntrul enoriașilor ei. Ea împărtășește multe din trăsăturile specifice religiei și magiei.
Religia EDM: pe față
Unele dintre festivalurile EDM nu se sfiesc să-și exprime pe față intențiile de natură religioasă. Trăind în postmodernitate, pare evident că religia acestor festivale tinde să fie eliberată de autoritatea morală și prejudecățile care planează asupra ei. Ni se prezintă o abordare psihologic spirituală, care sugerează depășirea rigorilor religiei primitive. Se încearcă prezentarea unei noi forme religioase care să îmbine un întreg ansamblu de simboluri universal valabile. Mântuirea propusă în cadrul acestei mișcări new age, se rezumă la o bună stare afectivă, iar astfel devine justificată o abordare pseudoreligioasă, lipsită de coerență internă. Perspectiva prezentată e că nu există nimic care să ne facă mai vii sau mai morți din punct de vedere al veșniciei. Tot ce contează cu adevărat este să uităm de propria durere, fără a cântări prețul care se cere plătit și fără a intra în conflict unul cu celălalt. Un exemplu bun pentru o abordare de acest gen este festivalul Boom4.1, care are loc în fiecare an în Portugalia pe malul lacului Idanha a nova. El a inclus în două din edițiile sale, cele din 20064.2 și 20084.3 ceea ce organizatorii au numit sat liminal. În antropologie, liminalitatea (din latinescul limen, care înseamnă „un prag”) exprimă dezorientarea care apare în stadiul de mijloc al unui ritual de trecere. Prin urmare, cei care ajung în această etapă, nu mai dețin statutul de dinainte de ritual, dar nu au ajuns încă nici la statutul pe care îl primesc la încheierea ritualului. În stagiul liminal a unui rit, participanții „stau la pragul” dintre modul lor anterior de a-și structura identitatea, timpul sau comunitatea și noul mod de a vedea lucrurile5. Pentru Victor Turner stadiul liminal este o perioadă de nici aici, și nici acolo3. Un bun exemplu pentru această definiție complicată, ar fi fenomenul de superpoziționare cuantică. Acesta descrie o stare, în care o particula nu este nici în A, nici în B, ci undeva între cele două poziții. Așa că în cadrul ritualului, liminalitatea joacă astfel rolul etapei de reconfigurare. Organizatorii festivalului au introdus acest concept pentru a descrie un spațiu al destructurării și restructurării ulterioare. Ei au propus o multitudine de metode pentru a putea accesa această restructurare. Acestea au inclus sesiuni de Tai Chi, explorarea spiritualității prin seminarii și ateliere, discuții despre subiecte din cadrul new age, expoziții și artă3. Iar această abordare comercială a religiosului, continuă în cadrul festivalului prin edițiile lui anuale, sub multe alte forme. Ceea ce s-a păstrat însă constant este accesibilizarea unui euforii ieftine și confundarea acesteia cu stările spirituale autentice. Se urmărește o simplă stare de conștiință alterată, care evită confruntarea cu realitatea durerii și caută astfel calea cea mai rapidă spre uitare; e goana după acea transă colectivă, una indusă prin ritmuri sincopate tribale și poate chiar potențată de substanțe cu efect halucinogen. Adevărata spiritualitate nu are de-a face cu negarea fricii, urmată de exprimarea fără de discernământ a impulsurilor interioare. Adevărata spiritualitate îți cere să nu ocolești frica, ci să alegi să treci prin ea pentru a ajunge la libertate. Aceasta este calea prin care vei putea să cedezi propriul control, a cărui rădăcină este frica, și astfel să experimentezi cu adevărat dragostea. Alte exemple de festivale asemănătoare ar fi: festivalul Ozora din Ungaria, festivalul VooV Experience din Germania, Festivalul Earth Frequency din Australia și din păcate mult altele6.
Religia EDM: pe ascuns
Faptul că există elemente de religiozitate, spiritualitate și sens, chiar și la nivel implicit în cultura EDM este un aspect care poate fi dovedit. Dick Hebdige, spune că aceste tipuri de subculturi reprezintă adesea un mod de a protesta prin intermediul culturii, la o anumită formă de monopol moral16, sau autoritate morală, mai bine spus. Deci, această revoluție, manifestată prin cultivarea activității de club, este mai degrabă antireligioasă17 sau areligioasă, născută din dorința de semnificație, dar prin respingerea constrângerilor și limitelor morale. Dorința de a sfida și de a încălca ceea ce este convențional, își găsește explicație în acumularea unei cantități crescute de frustrare. Suprimarea dansului extatic în anumite tradiții creștine vestice de orientare puritană, a născut o puternică dorință de răzbunare. EDM se dezvoltă din cultura disco a comunității gay, din cultura africană de tip trance, mai exact din muzica afro-americană seculară și nebunia anilor 60′ centrată pe experiențe cu psihedelice3. Deoarece are un astfel de început, care se naște din emoții ale suprimarii și reprimarii, EDM-ul tinde să recreeze în mod virtual, experiența religioasă, adică experiența eliberării. Din nefericire însă, o astfel de experiență este trăită într-o manieră nelegitimă, pentru că realitatea cere ceea ce este de drept al ei. Puțini sunt însă, cei care îndrăznesc să îl plătească, pentru că este unul foarte mare. Iar acest preț este nimic altceva decât cultivarea mulțumirii, în zona de libertate a inimii. Acolo unde, dincolo de ceea ce pot alții să îți ofere sau să-ți răpească, tu ai șansa să devii cu adevărat liber. Din acest motiv un sclav poate fi liber, iar stăpânul său poate să fie un prizonier.
Concluzie
Se pare că nu transa colectivă este răspunsul, ci a fi viu și treaz, în mod asumat, în comunitate. Iubiți realitatea și atunci cu siguranță realitatea vă va iubi înapoi!
Bibliografie:
1.Gordon Lynch, Understanding Theology and Popular Culture (Oxford, 2005), pg. 177.
2.Graham St. John, ‘The Difference Engine: Liberation and the Rave Imaginary’, in Graham St. John (ed.), Rave Culture and Religion (Abingdon, 2004), pg. 19 – 45
3.Rupert Till, Possession Trance Ritual in Electronic Dance Music Culture: A Popular Ritual Technology for Reenchantment, Addressing the Crisis of the Homeless Self, and Reinserting the Individual into the Community ISBN 978-0-7546-6527-4
4. Boom Festival, website accesat 14:15, 11/11/2023
4.1 https://boomfestival.org/boom2023/
4.2 https://www.boomfestival.org/boom2023/gallery/2008/gallery_7723/
4.3 https://boomfestival.org/boom2023/gallery/2006/gallery-7695/
5. Liminalitate
6. https://tribalreunion.com/festival/best-psytrance-festivals/
7. Sarah Thornton, Club Cultures: Music Meaning and Subcultural Capital (Cambridge, 1995), pg. 105.
8. Dick Hebdige, Subculture: The Meaning of Style, (London, 1979).
9. Nicholas Jay Demerath III, ‘The Sacred as Surrogate: Notes on Implicit A-Religion’, in Edward Bailey (ed.) The Secular Quest for Meaning in Life, Denton Papers in Implicit Religion, (New York, 2002), pg. 55– 66
