Internet sau Control-net

Tehnologie – capcană sau unealtă? 

Tehnologia a fost dezvoltată pentru a ne ușura viața. Fie că vorbim despre simpla roată, care ne facilitează  transportul unor obiecte grele, sau vorbim despre internetul care a împânzit cu rețeaua lui, informații în toate colțurile lumii. Orice acțiune însă are urmările ei; nu există acțiune fără consecințe. Chiar dacă vorbim de eficientizare și progres material, mereu există unele urmări neplăcute, pe care nu le putem prevedea de la început.  Dacă folosești roata, vei reuși să transporți cu ușurință o greutate mare și astfel să termini proiecte mult mai ample, față de cele pe care le-ai putea duce la capăt doar prin forța mâinilor. Astfel, conștiința limitărilor corpului se reduce. Voinței îi este atașat acest instrument și astfel i se permite să își concretizeze mult mai ușor planurile. În consecință, sentimentul puterii de a controla mediul crește. Da, inevitabil, tehnologia ne oferă acest sentiment de împuternicire. Ea ușurează efortul și reduce timpul de așteptare dintre lucrurile pe care ni le dorim și cele pe care le obținem prin acțiunile noastre. Folosirea internetului face și ea același lucru. Dorința de a comunica este una normală, iar tehnologia zilelor noastre ne facilitează un schimb informațional la o viteză nemaiîntâlnită. Prin posibilitățile tot mai avansate de redare virtuală a mesajului pe care vrem să îl transmitem, ni se oferă la un nivel tot mai convingător, aparența conectării.  Care este însă prețul pe care îl plătim tehnologiei? Sentimentul că reușim să controlăm prin informație spațiul care ne înconjoară crește, însă senzația intimității propriilor noastre experiențe se reduce. Oamenii devin dependenți de heroină online, nasc online, urmăresc sex online, ca să nu mai vorbim despre ce se întâmplă pe dark web. Treptat distincția public-privat devine tot mai neclară. Granița dintre ceea ce este cunoscut și ceea ce e necunoscut se topește în șuvoiului de informații pe care îl deversăm unii către alții. Ne contopim într-o mare minte universală, și astfel este ucisă viața minții noastre private, dacă e să apelez la un limbaj morbid.

Incontrolabilul, o oportunitate

Toată această nevoie de control se naște din frica noastră față de lucrurile pe care nu le cunoaștem și astfel nu le putem stăpânii. Această frică face din necunoscut un inamic care pare să  vizeze distrugerea echilibrului nostru fragil. Internetul pare să ofere o soluție prin fluxul său nelimitat de informații, așa că, hrănindu-se din frică, adicția de internet poate să se dezvolte liberă. Această nevoie de a controla poate fi depășită doar prin conștientizarea și asumarea propriilor noastre limitări și slăbiciuni, atunci când vine vorba de imprevizibil. A ține cont de acest posibil haos, ne face conștienți de puterea noastră foarte limitată, cu privire la finalitatea planurilor noastre. Și deși el reprezintă o amenințare la adresa proiectelor noastre, tot el este și sursa libertății noastre. Această recunoaștere poate să îi conducă la disperare pe cei care îi conștientizează implicațiile. Însă atunci când îndrăznim să ne deschidem spre ceva care este dincolo de înțelegerea noastră limitată, și ne asumăm astfel povara de a decide liber clipă de clipă, realizăm că ceea ce nu cunoaștem este pentru noi și nu împotriva noastră. Astfel că ceea ce noi nu putem controla, ne oferă posibilitatea de a ieși de sub povara de a controla. Dorința de controla se naște din lipsa de conștientizare a fragilității proprii, iar puterea reală se naște din asumarea ei împreună cu libertatea de a decide. În cuvintele marelui psihanalist Victor Frankl: Nu poți controla ce anume ți se întâmplă, însă poți controla cum reacționezi la ceea ce ți se întâmplă”.

Pentru că trăim într-o eră cibernetică, digitală, voi vorbi în textul de față, cu precădere, despre efectele pe care această nouă tehnologie și internetul le are asupra noastră.

Adicția de internet

Dependența de internet este un termen foarte general. Acesta acoperă o varietate de sub-dependențe. Ele derivă în mod logic din diferitele vicii care însoțesc consumul excesiv de internet. Așadar, vorbim despre dependența de social media, dependența de pornografie, dependența de cumpărături online, și nu în ultimul rând vorbim despre dependența de informații.

Social Media

Voi începe cu dependența comună de social media. Și când vorbesc despre social media mă refer la platforme precum Facebook, Instagram, Tik Tok, Twitter etc. Această realitate afectează toate vârstele, deoarece oricine își poate crea cu ușurință un profil într-o astfel de aplicație și poate începe să iasă în lume cu imaginea sa virtuală. Prin lucrurile pe care le postează, își creează un eu virtual, un eu care este o reprezentare și nu ceva concret, fizic. Dincolo de tentația de a șlefui la maximum imaginea pe care o oferi celorlalți, de iluzia că ești ceea ce postezi și că numărul de like-uri validează acest adevăr, există alte consecințe comportamentale imediate care se încadrează în gama dependențelor și care provin din lăcomia de a controla ceea ce ți se întâmplă. Această dorință de control este amorțită de sentimentul fals de conexiune și de feedback-ul constant pe care îl primești în cadrul grupului tău de prieteni virtuali. Nevoia imediată de a-ți verifica notificările te împovărează la fiecare pas, ajungi să postezi actualizări într-o buclă nesfârșită și începi să ai nevoie de validare socială tot timpul pentru tot ceea ce faci. Spunem că devenim influenceri, dar tot ceea ce facem este să promovăm imaginea unei persoane care deține controlul asupra fiecărui aspect al vieții noastre. Ne asociem doar cu ceea ce este uimitor și dezirabil și lăsăm fragilitatea noastră în afara relațiilor. Acest lucru este făcut chiar și de așa-numitele victime ale tiraniei majorității, de cei cărora nu le este rușine să-și afișeze public trauma. Am fi tentați să spunem că acesta este un act de curaj, dar chiar este? Cei mai mulți dintre ei promovează imaginea unora care sunt dincolo de dorința de a aparține societății actuale. În acest fel, ei încearcă să elimine excluziunea socială, reinventând societatea prin forța indignării și a furiei lor. Acest lucru devine posibil pentru ei, prin afișarea unei imagini a controlului, ei se delimitează de majoritate prin faptul că nu au nevoie de aceștia pentru a li se spune ce anume este normal. Violența majorității față de minoritate nu poate fi sfârșită niciodată prin violență minorității față de majoritate. Apoi va exista o nouă majoritate, care va tiraniza noua minoritate; mereu a fost așa; istoria o dovedește. Această imagine a forței de neoprit se dovedește a fi o minciună subțire și nesustenabilă atunci când privim nevoile noastre umane în plenitudinea lor. Societatea noastră este una foarte tristă din cauza a ceea ce cultivăm în spațiul public. Ratăm șansa de a deveni puternici prin chiar faptul că nu recunoaștem că nu suntem.

Pornografie

 Pornografia, ar putea fi și ea o problemă. Porneia, rădăcina de la care provine termenul pornografie, este tradusă în general prin curvie, adică relație sexuală în afara unui cadru legitim. Asta înseamnă respingerea constrângerilor din cadrul relațiilor bazate pe angajament și fidelitate, relație care ar presupune un schimb constant de emoții și resurse. În mediul virtual, însă, pornografia poate avea orice formă de reprezentare (desen, video, chiar text), prin care se oferă posibilitatea de a explora sexualitatea dincolo de limitele angajamentului și a consimțământului reciproc. Sexualitatea, din darul iubirii oferit de partener pentru bucuria reciprocă, devine o marfă de acces ori de câte ori îți dictează dorințele. Nu mai ești obligat să plătești prețul relației, sau chiar al consimțământului pe care îl implică sexul cu parteneri ocazionali, ci poți oricând să consumi, chiar compulsiv, așa cum se întâmplă adesea. Controlezi pe cine vezi, când vezi, cum vezi și totul devine centrat în jurul gratificării tale imediate. Pornografia este o problemă și poate duce la o formă gravă de dependență din cauza dopaminei pe care o oferă instantaneu. Creierul celor care sunt consumatori constanți de pornografie arată diferit de cel al căror nu sunt. În cazul expunerii pe termen lung la pornografie, capacitatea de intimitate scade dramatic, iar capacitatea de a te gândi la cealaltă persoană în afara dorințelor tale sexuale scade. Viața sexuală obișnuită devine banală, deoarece pornografia oferă stimulare la niveluri mult peste cel al unui scenariu sexual normal. Copiii în creștere, cel mai mult, devin puternic afectați în mod negativ. Ei ajung să se obișnuiască să fie excitați sexual în afara unui cadru concret, fizic, care implică prezența reală a unui partener. Acest lucru se întâmplă deoarece creierul nostru este în mare parte o mașină de învățare și predicție. Însă când vorbim de copii în plină dezvoltare, creierul acestora este foarte maleabil și deschis la asimilare pentru noi comportamente. Așadar, dacă până nu demult, expunerea la pornografie era considerată o ciudățenie, astăzi facem din ea falsul confort al nesiguranței noastre.

Cumpărăturile online

 Ce poate umple golul din noi mai bine decât cele mai noi haine, tehnologii sau accesorii?! Negustorii acestei lumi flutură în fața ochilor noștri toate aceste articole, învelite în povești care, ne promit ei, se vor termina cu bine. Pot lucrurile să umple cu adevărat golul destinat nevoii noastre de sens? Cei care vând lucrurile, vor spune că da. Ei vor să convingă că un anumit lucru este ceea ce reprezintă cu adevărat o nevoie. În schimb, lucrurile stau diferit cu cei care și-au depășit vulnerabilitatea de a fi controlați, și-au acceptat golul și au îmbrățișat sensul vieții dincolo de lucruri. Astfel, fiind liberi de nevoia compulsivă de a dobândi noi obiecte, înțelepții ne vor spune că nu avem nevoie de nimic; ne suntem suficienți nouă înșine și celorlalți, pentru că atunci când obiectele dispar, ceea ce se dezvăluie este lumina vieții. În zilele noastre, cumpărăturile online devin o nouă formă de dependență. Și asta deoarece strălucirea obiectelor pe care ne-o arată site-urile este atât de seducătoare; iar tot ce trebuie să facem pentru a avea produsul vizat, este să dăm click pe un buton. Banii care reprezintă valoarea obiectului se află undeva într-un cont, fără ca noi să le vedem valoarea fizică, așa că putem fi ușor tentați să facem tranzacția. Iar dacă nu ai bani, tot ce trebuie să faci este să îți iei un card de cumpărături și îți poți extinde dorințele dincolo de veniturile pe care le ai. Gratificarea rapidă pe care o oferă cumpărăturile online privește nevoi emoționale reale; iar capacitatea de a împlini aceaste nevoi cu un lucru nou cumpărat, poate instaura rapid un ciclu de dependență, pentru cei care se lasă amăgiți. Pentru o clipă, ajunși în extazul achiziției, ne simțim în control din nou, doar pentru a ne reaminti mai târziu, prin utilizarea obiectului, că suntem în postura unei noi nevoi, iar procesul este reluat. Atât doar că ne-am lăsat înșelați și am plătit niște bani pentru asta. Avalanșa interminabilă de obiecte disponibile ca și posibile achiziții angajează un flux intens de dopamină, ca să ne trezim din nou înrobiți de o nouă formă de dependență. Suntem o societate de consum, nimeni nu neagă acest lucru, dar cumpărăturile online accelerează exploziv acest lucru.

Supraîncărcarea cu informații

În final, vreau să vorbesc despre un lucru care mă înfrânge adesea și pe mine, și anume supraîncărcarea cu informații. Mulți oameni care folosesc internetul, fie că îl accesează de pe telefon, tabletă sau calculator, devin dependenți de căutarea constantă de informații noi. Ei simt nevoia copleșitoare de a fi conectați la știri, bloguri, forumuri sau alte surse de informații. Mai nou, și youtube devine o sursă consistentă de informații, dar evident, și de dezinformare, pe măsură ce tot mai multe canale devin disponibile. Dacă aversiunea față de informație este legată de fanatic, bulimia informațională este legată de încercarea eșuată de a controla realitatea prin cunoaștere. Aceeași poveste a controlului se repetă în ambele cazuri. Informațiile alimentează puterea de predicție a creierului nostru, iar nevoia de expunere la informații este naturală și necesară pentru sănătatea noastră. Însă atunci când există o înclinație constantă spre informare excesivă, se ajunge să fie secretată prea multă dopamină. Iar întrucât este anticipat mereu controlul prin informație, deja vorbim de o adicție serioasă. Nu salvează pe nimeni supraîncărcarea cu informații, atât timp cât credem că deschiderea față de realitatea concretă este dincolo de posibilitatea noastră imediată.

Ne confruntăm cu o criză din ce în ce mai mare a dependenței de internet în toate formele sale. Iar omul actual, în apogeul dezvoltării tehnologice, găsește modalități tot mai ingenioase și mai sofisticate de a se pierde printre informații. El caută să evadeze în afara vieții care caută să i se facă cunoscută. Fuge de durere, însă frica de întregul cuprins al vieții, îl izolează dincolo de bucurie.

Bibliografie:

1. Impactul tehnologiei asupra mintii si vietii omului contemporan – Virgiliu Gheorghe
2. Impactul informatiei virtuale asupra omului
3. Everything you think you know about addiction is wrong | Johann Hari
4. Misunderstanding dopamine: Why the language of addiction matters | Cyrus McCandless | TEDxPortsmouth
5. I Got Addicted to Heroin in Front of 1.5 Million YouTube Subscribers
6. Are Porneia înțelesul de desfrânare?
7. The Effects of Pornography on the Brain by Dr. Donald L. Hilton Part 5
8. How porn is destroying young men | Gary Wilson  (Key Points Talk)
9. Andrew Huberman – How Porn Addiction Destroys Men’s Brains
10. Addicted to Shopping? | Psychiatrist Explains | Dr Elliott
11. NEUROSCIENTIST: „You Will NEVER BE ADDICTED Again”

Articole Asemăntoare

Religie, socialism – droguri?

Sunt multe de spus despre droguri, dar ceea ce este esențial cu privire la ele este faptul că toate oferă aceeași consolare deșartă. “Religia este suspinul creaturii asuprite, inima unei lumi fără inimă și sufletul condiției fără suflet. Este opiumul poporului” – Karl Marx, Despre critica filosofiei dreptului lui Hegel,

Read More

În Spatele Luminilor UNTOLD

Festivalul UNTOLD a fost promovat ani la rând ca un simbol al culturii, turismului și creșterii economice pentru Cluj-Napoca. Dar în spatele luminilor orbitoare și al titlurilor pline de celebrități, se ascunde un adevăr dur pe care puțini sunt dispuși să-l recunoască: UNTOLD devine o mașinărie de putere și profit,

Read More

7 motive pentru care nu merg la Untold

Multe lucruri frământă acest tărâm pitoresc al Clujului, însă Untoldul ocupă un loc special în ce privește interesul publicului, mai ales atunci când vorbim de generații mai tinere. Vă prezint 7 motive pentru care nu merg la ”Untold” și pentru care, de asemenea, nu încurajez pe nimeni să o facă. Sunt multe

Read More