Trăind într-o eră a tehnologiei, majoritatea oamenilor ajung să depindă de telefon mai mult ca de oricare alt obiect. Frica de a trăi fără un telefon mobil sau nomofobia [1] crește alarmat din această cauză, mai ales în rândul adolescenților. Chiar datele arată faptul că 99.2% din utilizatori experimentează sentimente de frică și anxietate dacă telefonul lor nu este la ei[2]. Însă atunci când îl au asupra lor, statisticile arată că un utilizator aflat la vârsta pubertății [3] își deschide telefonul de minimum 150 de ori pe zi[2]. Nu în ultimul rând, 48% din adolescenți preferă să-și petreacă timpul cu prietenii lor online decât față în față[2]. Toate aceste date indică faptul că ne confruntăm cu o criză în ce privește dependența de virtualitate. Aceasta criză este evidențiată tot mai mult în contextul dorinței naturale a adolescentului de aș defini o identitate proprie. Ceea ce face această criză așa de pregnantă în rândul adolescenților de azi este opțiunea acestora pentru spațiului virtual ca și mediu de manifestare a noii identități, mai bine zis a profilului inedit din spațiul social-media.
În continuare vom căuta să explorăm acest fenomen răspunzând la următoarele întrebării:
1. Cum s-a ajuns la această formă de dependență?
2. Care sunt efectele expunerii repetate la realitatea virtuală?
3. De ce adevărații prieteni ne știu în primul rând chipul și nu doar profilul?
1. CUM S-A AJUNS LA ACEASTĂ FORMĂ DE DEPENDENȚĂ?
Dependența de postare precum și cea de validare socială în urma postării își găsește dovada concretă în frica pe care majoritatea adolescenților o resimt atunci când nu au telefonul la ei. Așa cum am menționat și în introducere, peste 99% dintre tineri trăiesc sentimente de anxietate și frică, anume sentimentul de frică născut din faptul că nu mai sunt “conectați”. Până la urmă lipsa de realitate concretă a acestui profil prezentat în mediul social virtual este ceea ce conduce cel mai des la dependența de telefon și inevitabil la cea de aprobare din partea comunității formate în acest spațiu. Noi, adică cei nativi digital, am învățat de lo vârstă foarte fragedă să ne conectăm la lume și la ceilalți prin tehnologie. A fost inevitabil ca afirmarea identității de sine, cea care însoțește evoluția adolescentului, să își găsească expresie tot prin mediul virtual.
Este normal ca sinele tânărului care se dezvoltă să fie unul fragil. În fond, el se află în curs de transformare spre viitoarea sa identitate adultă. Prin urmare, modul în care el se percepe pe sine este unul încă lipsit de stabilitatea celui ajuns la maturitate completă. Din păcate însă, adolescenți azi au o provocare suplimentară față de generațiile anterioare. Ei au învățat de mici copii să perceapă realitatea printr-un ecran, care, fără de știrea lor, a devenit o suprafață controlabilă a lumii. În fond lumea începea și se termina odată cu ecranul de teleevizor care le captura toată atenția. Ecranul le prezenta realitatea, așa că de ce ar mai avea oare nevoie să folosească o mașinuță sau o păpușă pentru a se juca, pentru a simula viața într-o manieră concretă? Ajunși la adolescență creadința în realitatea ecranului era deja foarte bine fundamentată, iar fără să realizeze, lumea dată lor spre cunoaștere și explorare, a ajuns să fie redusă la acea mică imagine care încăpea pe o suprafașă de sticlă. Spațiul lumii a ajuns să nu mai fie explorat în mod direct prin corp, iar reprezentarea lui interioară care este formată în mod natural prin intermediul senzațiile proprii nu a mai putut să primească o bază solidă pentru apariția unui sine ancorat temeinic în realitate. Noua reconfigurare a sinelui care apare în pubertate și adolescență, nu a mai avut un fundament stabil, din cauza lacunelor pe care copilul le-a experimentat în dezvoltarea sa anterioară. Prin urmare validarea de care avea nevoie pentru a se reinventa a căutat-o tot în spațiul virtual, acolo unde era deja obișnuit să interacționeze cu lumea și să primească recompense(feedback) pentru acțiunile sale. Într-un astfel de scenariu al dezvoltării, să simți anxietate în absența ecranului, nu reprezintă nimic surprinzător. Mai ales când ai așa de multă nevoie să fii aprobat în noua identitate pe care ți-o formezi ca și adolescent, iar ecranul este locul în care te-ai oglindit de când erai mic.
2. CARE SUNT EFECTELE EXPUNERII REPETATE?
Deși tehnologia în sine nu este nici bună nici rea, ci doar modul în care ea este administrată conduce la efecte pozitive sau negative, rezultatele expunerii masive la tehnologie pe termen lung sunt devastatoare pentru dezvoltarea armonioasă a tinerilor în mod indiscutabil, după cum ne arată o multitudine de studii[3]. Dependența de ecran experimentată de majoritatea adolescenților de azi poate conduce în multe cazuri la dificultăți de atenție, concentrare și procesare a informaților, precum și la întârzieri în dezvoltarea limbajului și a abilităților sociale. Vorbim de efecte pe termen lung, care scad performanța academică și adaptarea socială a adolescenților în viața ulterioară ca și adulți.
Studii precum „Association Between Screen Time and Children’s Performance on a Developmental Screening Test” publicat în JAMA Pediatrics în martie 2019 [4], ne arată clar că utilizarea intensivă a ecranelor în timpul adolescenței poate afecta dezvoltarea creierului, inclusiv funcțiile cognitive și emoționale. Tânărul este nevoit să își creeze o nouă identitate dincolo de părinții săi pentru a deveni un adult funcțional, o identitate care se cere validată social. Însă atunci când principalul său mediu de socializare este cel virtual și prin urmare necesită folosirea unui ecran, finalitatea expunerii prelungite la tehnologie nu poate să fie benefică, având în vedere nivelul foarte ridicat de flexibilitate a creierul aflat ]n plină dezvoltare[5]. Cu atât mai mult cu cât adolescentul de azi este foarte vulnerabil în fața dependenței de postare care îl constrânge să rămână mare parte din zi în fața unui ecran. Inevitabil prețul va fi plătit, pentru că mereu culegem ceea ce semănăm, chiar dacă efectele nu sunt vizibile imediat.
3. DE CE ADEVĂRAȚII PRIETENI NE ȘTIU CHIPUL ȘI NU PROFILUL?
Chipul omului este acel dar divin al creaturii, prin care fiecare dintre noi are șansa să realizeze unitate dintre identitatea sa cunoscută celorlalți și natura sa esențială și intimă. Această legătură este posibilă doar prin intermediul iubirii Creatorului, din a cărui generozitate am venit eu ca și ins unic, dar și ceilalți oameni din jurul meu, care și ei sunt purtători a imaginii sale la rândul lor. A trăi în adevăr este foarte greu, însă ceea ce este posibil, atunci când asumăm viața drept o creștere, este să creștem tot mai mult în adevărul iubirii care leagă aparența noastră de esența noastră. Dar cum se realizează asta am putea întreba în mod legitim?
Un prieten te știe și la bine și la rău am putea spune. El cunoaște strălucirea calităților tale care îl atrag la tine, dar și umbrele care îți însoțesc defectele, cele care se manifestă atunci când viața nu îți mai dă ceea ce te aștepți să primești de la ea. Știe cine ești tu integralitatea ta, poate de multe ori mai bine decât ești tu dispus să te cunoști pe tine. Am văzut că adolescenții își creează o nouă identitate în această perioadă din viața lor, iar pentru ca această identitate să se stabilizeze ea are nevoie de un mediu social care să o valideze. Are nevoie să fie afirmată de prieteni, de către cei la a căror chip el privește binevoitor și cu deschidere. Astfel că prietenia în adolescență este foarte importantă, pentru că prin încurajare reciprocă, tinerii învață să exploreze realitatea împreună și să se susțină în noua aventură pe care viața le-o pune înainte. Unul care îți este prieten cu adevărat îți va fi alături pe măsură ce te dezvolți, în etapele în care calitățile tale se manifestă expansiv, dar și în clipele în care defectele te fac să te autosabotezi și să stagnezi. El îți știe chipul și în nici un caz, doar profilul tău din mediul virtual. Acest profil este cosmetizat de multele filtre pe care le-ai aplicat pozelor tale și de perfecțiunea imaginilor pe care ai ales să le afișezi, cele care nu sunt nimic altceva decât acele capturi ideale, realizate după multe încercări de a surprinde doar ceea ce consideri că merită afișat din ceea ce ești tu.
CONCLUZIE
Adolescentul de azi, adică cel care va fi adultul de mâine, a crescut cu un ecran în față, ceea ce l-a și predispus mai mult decât oricare altă generație la această formă nouă de adicție. Identitatea sa care este în curs de dezvoltare, a avut parte de la început de contaminarea parcursului său prin expunere anormală la tehnologie. Asta a condus inevitabil la nevoia de a fi reflectat, adică validat în procesul formării noii identități, de către ceilalți prin intermediul ecranului, mai exact de către comunitatea sa virtuală. Problema este că ceea ce este artificial nu poate sătura cu adevărat, astfel că nevoia de postare și feedback aferent a devenit ceva care a ajuns să îi controleze pe mulți. Efectele unei astfel de abordări au devenit deja vizibil neplăcute și asta pentru că funcțiile cognitive, emoționale și sociale ale multor tineri a fost afectate, aspecte care sunt cuantificabile în prezent. Însă doar consecințele viitoare și repercusiunile sociale cu bătaie lungă ne vor arăta implicațiile ultime ale acestei crize, atunci când lumea noastră va fi condusă de adulți care au crescut fiind expuși în mod constant la ecrane. Singura soluție rămân prieteniile reale, cele în care celălalt are șansa să îți cunoască adevăratul chip, să meargă dincolo de identitatea ta socială publică și să vadă cine ești tu în mod esențial. Asta cere curaj, asta cere conștientizarea pericolului în care suntem și asumarea luptei de a ne conecta la ceilalți în mod autentic și real.
David(16 ani) + Fineas (…)
Bibliografie:
[1] https://dexonline.ro/definitie/pubertate/definitii
PUBERTATE s. f. Perioadă a vieții omenești situată între copilărie și adolescență, caracterizată prin maturizarea glandelor sexuale, prin apariția caracterelor sexuale secundare și printr-o dezvoltare psihică intensă.
[2] 50 Most Surprising Smartphone Addiction Statistics in 2023
[3] https://en.wikipedia.org/wiki/Nomophobia
Nomofobia (prescurtare de la „no mobile phobia”) este un cuvânt care desemnează teama sau anxietatea cauzată de faptul că nu ai un telefon mobil funcțional.
[5] Madigan S, Browne D, Racine N, Mori C, Tough S. Association Between Screen Time and Children’s Performance on a Developmental Screening Test. JAMA Pediatr. 2019;173(3):244–250.
doi:10.1001/jamapediatrics.2018.5056
[6] Lisa L Weyandt, Christine Clarkin, Emily Z Holding, Shannon E May, (2020), Neuroplasticity in children and adolescents in response to treatment intervention: A systematic review of the literature, Clinical and Translational Neuroscience 4(2):2514183X2097423.
