5 obstacole pentru tinerele soții

Am răsfoit recent o carte și am dat peste o propoziție care mi-a atras atenția și mi-a rămas în minte: orice obstacol e o oportunitate. De obicei, atunci când întâlnim obstacole în calea noastră, cei mai mulți dintre noi ne demotivăm, ne plângem, ne victimizăm și ajungem în final să ne autoexcludem de la a reuși să-l depășim. În acest articol doresc să vă prezint 5 obstacole pe care cred eu că le întâlnesc soțiile în primii ani de căsătorie, obstacole care pot fi transformate în adevărate oportunități de creștere și dezvoltare, atât relațională, cât și personală. Nu zic că aceste obstacole apar în calea tuturor femeilor, dar poate te-ai bătut de cel puțin unul.

1. Au preconcepții, nu depun efortul necesar pentru a se integra în familia nouă.

2. Compară relația lor cu alte relații din jur.

3. Vor să ardă etape pentru a ajunge direct la iubirea matură.

4. Nu au răbdare cu soții lor pentru ca aceștia să îți asume noi inițiative și să facă acele erori inevitabile, cele care sunt așa de necesare în parcursul maturizării lor ca și bărbați

5. Nu au răbdare să ajungă la stabilitate financiară.

1. Au preconcepții, nu depun efortul necesar pentru a se integra în familia nouă.

Sunt foarte conștientă că există oameni din cale afară de dificili și imaturi emoțional/spiritual. Acest lucru o să se concretizeze în mult control, manipulare pentru a se face cum vor ei, victimizare pentru a primi atenție și lista continuă. E foarte neplăcut să fi obiectivat, să nu fi privit ca ființă liberă cu drept de alegere și exprimare, dar aceasta vreau să cred că este excepția. Excepție în care faci ce poți, încerci diverse metode de comunicare, uneori iese bine, alteori nu, dar în general nu ține de tine. Însă, de multe ori, tinerele soții intră în noua familie cu multe preconcepții care o împiedică să lege relații reale cu cei din familia soțului. În general, aceste preconcepții sunt legate de soacră, te fixezi mental cât de rău o să fie, că o să fie bagăcioasă, fără limite, dar tu nici măcar nu îi dai șansa să se facă cunoscută. Nu intri curioasă în a-i cunoaște personalitatea, în a lega cu adevărat o relație, stai pregătită să intri în defensivă ori de câte ori va fi nevoie. Te lași condusă de frică și frica te conduce într-o fundătură. Asta duce la rupturi în familie și nu mă refer la ruptura sănătoasă și la desprinderea pe care fiecare dintre soți trebuie să o aibă față de familia lui pentru a putea să formeze o nouă celulă sănătoasă și bine închegată. Soțul se poate simți prins între două părți, părți pe care le iubește deopotrivă, părți pe care le poate împăca foarte greu dacă ele au apucat să scoată securea de război sau stau cu ea pregătite de atac. Atunci când tu ești setată mental în defensivă, de cele mai multe ori și partea cealaltă va riposta. Dragi soții, dacă pentru voi a fost grea desprinderea de familie, la fel poate fi și pentru soțul vostru, aveți răbdare și acționați înțelept, puneți limite sănătoase, dar nu le transformați în ziduri de netrecut. Nu creați tensiune inutilă, chiar poate să fie găsită o cale de comunicare autentică, pentru că sunteți înțelepte și puternice, atunci când vă eliberați de prejudecăți.

2. Compară relația lor cu alte relații din jur.

Încetează să-ți compari relația! Dacă tu ești unică și irepetabilă în lumea aceasta, fix așa este și relația ta. Nimeni niciodată nu va putea trăi ce trăiești tu, dar nici tu să trăiești ceea ce crezi că trăiesc ceilalți. E alegerea ta dacă o faci relația să merite! Nu opta nici măcar pentru comparație pozitivă la adresa relației tale, comparația afectează percepția indiferent dacă e pozitivă sau negativă. Comparația își are rostul doar atunci când te evaluezi raportat la ceea ce ai fost în trecut și cauți să îți observi devenirea. Chiar dacă sună a clișeu, o să vezi că așa este, atunci când ai să te pui să participi activ la dezvoltarea ta. Dacă tu ești bine și ceilalți din jur o să fie bine la rândul lor, deoarece le poți oferi celor din jur, doar ceea ce tu deja îți oferi ție. Dacă ai grijă de sufletul tău, de intelectul tău, de emoțiile tale, dacă investești în lucrurile care contează cu adevărat nici nu mai ai timp să te uiți în grădina altora, pentru că prezentul se cere trăit moment de moment, iar grădina vieții tale se cere udată constant. Apoi urmează odihna și culegerea roadelor. Nu uita, nimeni nu afișează decât ceea ce-și dorește să se vadă, deci nu-ți pierde timpul prețios admirând o reclamă ideală!

3. Vor să ardă etape pentru a ajunge direct la iubirea matură.

Dragostea este una dintre cele mai complexe și mai complete trăiri umane, deși informațiile cu privire la aceasta sunt destul de confuzante. Acesta este un subiect dintre cele mai afectate de către societate prin idei preconcepute, idealuri care de cele mai multe ori nu au nicio legătură cu realitatea. Psihologic vorbind, există trei stadii ale iubirii: îndrăgostirea, lupta de putere și iubirea deplină/matură. Îndrăgostirea e cea mai superficială formă. Această primă etapă durează aproximativ un an jumătate, poate doi, iar din cauza nivelelor tale ridicate de oxitocină, proiectezi asupra partenerului doar ceea ce te încântă la el. Adică, toate acele lucruri extraordinare pe care le vezi la soțul tău și care te ajută să îți validezi minunata alegere pe care ai făcut-o. Astfel că, ai impresia că ai găsit raiul pe pământ. Aici se opresc foarte multe relații pentru că „nu mai simt nimic pentru tine” nu pentru că sunt imatur și caut din nou aceeași senzație. Dacă reușiți să treceți de etapa aceasta, minunată de altfel, ajungeți în etapa luptei pentru putere. Aici iluzia extraordinarului începe să se fragmenteze și încep să cadă filtrele și hopa, apar defectele la iveală. Dar dacă reușiți să le integrați în relație, tu pe ale tale, el pe ale lui, începi să trăiești o pasiune intensă în care atașamentul se îmbină cu sentimentele și e chiar plăcut. În final, ajungi la iubirea matură atunci când lucrurile încep să se așeze și iubirea este caracterizată de devotament și un sentiment profund de prieteni și încredere. De fapt, doar de acum începe etapa extraordinară. Este important să cunoaștem aceste etape și să ne bucurăm de fiecare în parte pentru că fiecare își are rostul ei.

În general, noi femeile tindem să ardem etape sau poate doar eu sunt așa. Unele dintre noi vrem să fim iubite pasional, nebunește, adică dorim să stăm mereu în prima etapă, altele, vrem doar liniște și pace, să fim iubite din prima matur, fără să trecem prin travaliul primelor etape. Ei bine, acest lucru, nu este posibil. Sau rămâi în relație și te descoperi pe tine și pe soț în relație sau ieși din relație și folosești sloganul societății bolnave de azi „nu ne mai iubim, a mai rămas doar rutină”. Dragi soții tinere, dacă vrem să ne maturizăm și să ajungem la iubirea matură, trebui să rămânem în relație și cu curaj să trecem prin aceste etape. ATENȚIE, nu e cazul relațiilor abuzive!

4. Nu au răbdare cu soții lor pentru ca aceștia să îți asume noi inițiative și să facă acele erori inevitabile, cele care sunt așa de necesară în parcursul maturizării lor ca și bărbați

     De multe ori, noi ca și femei avem așteptări ca după ce am avem certificatul de căsătorie la purtător, să avem un soț 100% experimentat din punct de vedere financiar, emoțional, social, relațional. Așa că ne raportăm la el ca și cum ar trebui să știe exact ce presupune o familie și să știe exact ce are de făcut. Dar nu e așa, au și ei multe provocări, au de luat decizii grele uneori, există tensiuni interioare greu de gestionat și asta nu doar pentru tine, ci și pentru el de asemenea. Sunteți doi oameni, deci problemele de gestionat sunt de două ori mai multe, în sensul de număr de situații care pot să apară. Știu că de multe ori, siguranța acțiunilor lor, înseamnă siguranța și stabilitatea noastră. Cei mai mulți dintre ei sunt conștienți de acest lucru și presiunea suplimentară asupra lor s-ar putea să conducă fix la polul opus, adică instabilitate din cauza presiunii prea mari. Deci, dacă face greșeli, ai răbdare, bărbatul are nevoie să simtă că-l creditezi, că crezi în el, că-l validezi în noul statut de soț. Asta îl va motiva să lupte, să ia cele mai bune decizii, nu cicălelile tale are ele nevoie, fii sigură! Societatea consumeristă din ziua de azi nu te mai învață să repari lucrurile, să le întreți, să ai grijă de relații, să ai răbdare cu o plantă să crească, nu, o iei gata crescută. Relația trebuie să meargă ca pe roate din prima, dacă nu merge, nu e funcțională, când de fapt, noi facem să fie funcțională sau nu. E o conlucrare dintre cei doi. Bucură-te de proces și nu mai lăsa societatea să-ți dicteze cum să-ți trăiești viața și relația de dragoste!

5. Nu au răbdare să ajungă la stabilitate financiară.

Orice început este dificil, căsătoria nu face excepție de la această regulă. Destul de des, certurile în cuplu apar din cauza problemelor financiare, mai ales în cazurile în care lucrează doar unul din soți. De asemenea, oamenilor le e foarte greu să poarte discuții legate de bani și le amână până ajung la frustrare. Având în vedere că sunteți la început de drum în toate lucrurile, cred că trebuie să purtați discuții și pe tema aceasta și să stabiliți de comun acord lucrurile. Fetelor, dacă soțul vostru nu câștigă atât încât să vă ducă prin vacanțele alea exotice de pe Instagram, nu vă frustrați. Încercați să vă dați seama cum puteți să ajutați, cum să-l susțineți ca el să aibă mai multă încrede în el. Poate rămâne fără job, poate va trebuie să schimbe domeniul, pot să apară multe situații. Dar cel mai important e să te gândești ce anume îți dă ție valoare ca și femeie (hainele scumpe, vacanțele exotice, ultimul tip de telefon, mașină de ultimă generație etc). Dacă asta e tot, poate ar trebui să începi să-ți reconfigurezi interiorul. Lucrurile enumerate mai sus, nu sunt rele, dar ar trebui să vină ca un plus la ceea ce avem deja în interiorul nostru. Bijuteriile sunt frumoase, ele au fost folosite în trecut ca și însemn pentru regalitate. Însă nu bijuteria îl face pe rege să fie rege, regele este cel care poartî bijuteria. Tot așa și noi și accesoriile pe care le avem și folosim. Nu ele ne dau statut, ele sunt doar o consecință a faptului că deja îl avem. Astfel că dacă înțeleg asta fără să ne frustrăm, chiar dacă că nu avem deținem accesorii încă, asta înseamnă că suntem libere cu adevărat. Fiți răbdătoare, bogăția vine doar la cei care sunt răbdători cu ea. Ei pot face asta pentru că deja o dețin, la nivel interior sau exterior, prin urmare nu sunt obsedați să o obțină instant.

Vreau să concluzionez prin a vă aminti că familia e importantă, atât a ta, cât și a lui, deci haideți să depunem efortul necesar pentru a ajunge la armonie. Nu încercați să ardeți etape și aveți răbdare cu voi și cu soții voștri, dragostea merită tot timpul și tot efortul!

Cu drag, 

O tânără soție

Articole Asemăntoare

Porno bulimia

Pornografia, o boală veche Pornografia, un cuvânt pe care puțini îl spun cu voce tare, dar care se află în barele de căutare ale multora dintre noi. Acest cult al sexualității excesive nu este o invenție modernă, ci își are rădăcinile în multe culturi antice. Fie că vorbim de orgiile

Read More

Mirajul ateismului – Partea I

Într-un context cultural subiectiv, în care scepticismul față de religia creștină și față de credința în transcendent este tot mai fățiș, ateismul, ca formă de anihilare completă a existenței divinității, capătă amploare. Deși pare a fi producția elitelor, acesta nu a fost niciodată un curent dominant. Sunt două mari tipuri

Read More
0
Would love your thoughts, please comment.x
()
x