Ce face muzica din/cu noi?
Vrem să interogăm rolul muzicii în experiența noastră individuală și în cea socială. Să căutăm să descoperim cum muzica ne modelează percepția subiectivă și de ce muzica pe care o ascultăm este importantă.
Muzica ești tu! Pentru că atunci când asculți muzică, creierul tău intră în rezonanță cu frecvențele și ritmurile exterioare pe care le percepe prin simțuri. Astfel că neuronii recapitulează prin sincronizare la sunetul exterior, în cadrul tiparelor de comunicare pe care le dezvoltă între ei, muzica care îi învăluie. Fiecare parte a creierului nostru este activată și ne imersăm în experiența emoțională, dincolo de controlul nostru conștient, pentru ca apoi, trupurile noastre fizice să devină susceptibile la mișcare și dans, la o reală sincronizare organică. Așa că nu e prea îndrăzneț să spunem că, atunci când ascultăm muzică, noi devenim instrumentul prin care muzica își duce mai departe melodia. Pentru că toate aceste moduri poetice de a descrie audiția muzicii își găsesc corespondența în studii științifice serioase, validate prin date cantitative consistente.
Această perspectivă asupra impactului muzicii în om ca individ care are un trup fizic particular, pot spune că, pentru mine, a fost revelatoare. Însă, pentru a aprofunda această realitate, e nevoie să mergem mai departe în investigația noastră. E nevoie să căutăm să înțelegem cum îl afectează muzica pe om ca individ social. Mulți antropologi și biologi consideră că omul a descoperit prima dată ritmul, ca și tipar sonor (de exemplu sunetul pașilor), ca apoi, prin ritm, el să dezvolta muzica, iar în cele din urmă limbajul. Asta deoarece atât muzica, cât și limbajul, au ca unitate de bază ritmul. Ele se construiesc și se manifestă prin intermediul ritmului, iar fiecărui ritm specific îi corespund frecvențe neuronale specifice. Iar aceste secvențe de ritm neuronal nu sunt nimic altceva decât ritm recapitulat la nivel biologic. Există însă oameni de știință, precum Dr. Connor Wood, care consideră că muzica și limbajul au avut o dezvoltare concomitentă, ele fiind, în fond, expresii ale modului în care omul se percepe pe sine atât ca și individ, dar și ca membru al unei comunități. Limbajul ne ajută să construim categorii simbolice și abstracte care facilitează comunicarea și duc la ordine, structură și eficiență, pe când muzica ne adună împreună din limbile noastre singulare, dar și exclusiviste, pe care le exersăm în mod continuu în mințile noastre. Deci, dintr-o eficiență de ordin practic, precum propune logica lingvistică, muzica duce lucrurile într-o logică socio-emoțională, unde, prin apartenență comună, putem ajunge să cooperăm eficient. Prin urmare, muzica devine limba universală a comunității umane.
Omul este singura specie cunoscută nouă, dacă este să vorbim din punct de vedere biologic, care este capabilă să se sincronizeze în grup prin muzică. Prin sincronizarea realizată în cadrul muzicii, în special în cadrul ritualurilor extatice, precum vedem în religiile primitive, de exemplu vodoo, omul depășește bariera critică pe care cortexul prefrontal i-o impune, pentru a retrăi astfel sentimentul de încredere și apartenență socială. Are loc și secretarea de endorfine în astfel de contexte, adică substanțe secretate de corp pentru a reduce senzația de durere. Ceea ce și duce la o toleranță mult mai crescută la durere, care poate fi observată în cadrul unor astfel de practici, acolo unde apar elemente de vătămare sau auto-vătămare corporală. Pierderea controlului prin muzică, prin abandonarea irațională unui ritm, are o putere reală asupra corpului.
Însă, de unde dorința asta pentru a pierde controlul, de a ieși din gândirea critică și de a te elibera extazului? Presupune curaj o astfel de experiență, deoarece, în astfel de momente, devii sugestionabil, iar starea de transă care se manifestă la nivel cognitiv este una de hipo-conștiență. În nici un caz nu vorbim, în aceste situații, de o conștientizare a realității și a discernământului critic care derivă din asta. Așa că, în astfel de momente, ești profund vulnerabil dacă cineva intenționează să îți facă rău. De aceea, astfel de stări sunt practicate în grupuri, unde se dorește întărirea încrederii la nivel de comunitate.
Omul caută astfel de stări pentru că este obosit, obosit să discearnă la nesfârșit ce este bun și ce este rău pentru viața sa. El este cu adevărat epuizat să se gândească la viața sa, să își amintească care sunt prioritățile sale și ce își dorește cu adevărat. La urma urmei, câți dintre noi știm cu adevărat ce ne dorim? Vrem, în primul rând, să fim, să trăim, să nu murim, și de aici începe discuția. Unii spun că omul folosește aproximativ 40% din energia pe care o are la dispoziție pentru cortexul prefrontal, centrul său decizional, acel loc din care sortează la nesfârșit lumea, pentru ca, astfel, să continue nestingherit, să mănânce fructul pomului cunoașterii binelui și răului. Este enorm de consumator să folosești atât de multă energie pentru un astfel de proces, însă problema principală este că produsul pe care îl oferă o astfel de energie folosită(risipită), și anume iluzia de a controla orizontului lumii, creează dependență, și încă una aproape irezistibil de puternică, aș putea adăuga…
Însă, de unde această predispoziție lacomă și lipsită de moderație cu privire la gândirea excesivă a propriilor acțiuni? De unde activismul acesta, de tip Sisif, de a ne chestiona neîntrerupt deciziile? Am început textul prin a vorbi despre cum muzica învăluie experiența individuală prin intermediul sistemului neurologic și cum întreg corpul transpune muzica la nivel organic. Însă nu este o povară, în cele din urmă, să fim doar indivizi ? Să fim unici și fără egal, să fim doar bărbați, doar femei și niciodată oameni împreună, părtași unei identități comune mai profunde? Ba da, este, cu necesitate este. Omul nu este capabil să își găsească identitatea doar prin intermediul funcției sale sociale, nici măcar prin apartenența la un corp comun de indivizi, de tipul masculi, femele, copii, români sau creștini etc. El are nevoie de sentimentul comunității, are nevoie să îi aibă aproape pe cei din jurul său, așa diferiți cum sunt ei. Altfel, ceilalți vor deveni dușmanii alterității sale, iar diferențele reciproce, cele care conservă frumusețea unicității individuale, vor deveni granițe de netrecut, care îl vor izola de aproapele său, iar el se va autolimita față de sentimentul unității și al cooperării aferente, cea care apare din adevărata unitate, cea care duce la prosperitate și bunăstare comună.
Categoriile care ne separă se întăresc prin ritualuri doctrinare, după cum spune antropologul Harvey Whitehouse. Prin ele sunt rememorate categoriile și conceptele de bază care ne ghidează, însă pentru a ne readuce împreună, ca și comunitate, avem nevoie de ritualuri extatice. Și când vorbesc despre ritualuri extatice, nu mă refer doar la componenta lor primitivă și păgână, unde manifestările pot să ia forme extreme. Aici vorbesc despre lucruri care ne sunt tuturor la îndemână. Mai exact: dansuri și serbări folclorice, bucuria de a cânta în comunitate, fie că vorbim de muzică în jurul focului de tabără, sau vorbim despre muzica corală. Ce este cu adevărat surprinzător este faptul că studiile științifice validează, în primul rând, experiența corală. Astfel că cercetarea ne arată că oamenii au șansele cele mai mari de a se sincroniza social atunci când intonează împreună, în armonie, cântece.
Prin muzică ne sincronizăm ca grup, ca entitate socială. Noi oamenii, mai ales aici în occident, avem tendința spre o mișcare centrifugă, o mișcare de îndepărtare de spațiul comun. Căutăm să fim excepționali, să ne realizăm o identitate individuală inedită și astfel, dincolo de posibilitatea celuilalt de a o înțelege. Pentru a contracara această excesivitate, avem nevoie să exersăm o mișcare centripetă, de rememorare la nivel de corp, a unei identități comune, a locului originar de unde toți aparținem. Pentru ca viața să se manifeste liberă și armonioasă, este nevoie de exersarea ambelor tipuri de mișcare, atât cea centrifugă, cât și cea centripetă.
Este nevoie să cunoaștem atât cântecul inimii noastre individuale, însă e nevoie, în aceeași măsură, să cunoaștem cântecul pe care inima comunității noastre îl intonează peste generații.
Noi, aici la Much To Be TOLD, vrem să te avertizăm cu privire la iluziile și minciunile pe care cei de la un-TOLD doresc să ți le vândă. Nu uita, află cine ești și fii liberi să te bucuri de viață, așa cum ți se oferă ea, în unicitatea personalității tale. Însă, alege, în aceeași măsură, să practici comuniunea cu un grup de oameni pe care îi cunoști în integralitatea lor, ca să poți, astfel, să îi iubești asumat, și nu doar părțile din ei care te atrag direct. Nu fugi după turmă, cea care se mișcă haotic și cea care își ridică confuzia la nivel de principiu moral. Nu căuta un extaz ieftin, comercial! Fii tu însuți, dar caută totodată să aparții acolo unde realitatea ți-a oferit bucuria vieții individuale și comunitare. Iubește-te pe tine și iubește-i pe ceilalți cu aceeași măsură! Astfel, o să ai șansa să te lași învăluit în muzică, într-o armonie unde diversitatea este practică în unitate, iar realitatea și asumarea însoțesc buna viețuire.
Surse:
