Durerea noastră principală și motivul pentru care am început acest site a fost prezența festivalului UNTOLD, în orașul nostru, respectiv Cluj-Napoca. Concluzia noastră poate să pară severă cu privire la ce înseamnă acest festival pentru noi și anume, vânzarea libertății pentru profit. Însă societatea noastră întreprinde multe alte acțiuni care se subscriu aceleiași abordări. Cred că ar fi prea dramatic să vorbim despre industria sexuală care acaparează în ea tot mai mulți copii. Unii dintre ei cu cerneala încă neuscată pe certificatul de naștere, așa cum se discută în acest film recent, Sound of freedom, film care are parte de o opoziție majoritară din partea fanilor hollywoodieni. Ar fi prea dramatic, prea lipsit de contextul vieților noastre normale să discutăm o astfel de problemă care vizează ungherele cele mai întunecate ale acestei lumi. Prin urmare am ales să vorbesc despre nepăsare, despre ceea ce Scott Peck denumește cu așa multă creativitate, în cartea sa Psihologia minciunii, drept răul de grup. Sunt convins că acestă expresie se prezintă inițial mult prea abstractă, prea lipsită de elementul concretului experienței noastre zilnice. Așa că am să vă rog să îmi permiteți să o desfășor înaintea voastră pentru a-i oferi relevanța necesară unei înțelegeri autentice.
Deci, dacă este să interogăm durerea noastră principală, cea legată de Untold, întrebarea se pune: de ce alegem să ne vindem libertatea de a acționa pentru ceea ce este just? De ce alegem să nu ne pese de faptul că acest festival nu este un bine pe termen lung pentru orașul Cluj-Napoca? Răspunsul este unul foarte simplu: pentru că ne este prea frică să ne pierdem confortul, în acest caz este vorba de confortul nostru financiar.
Merită menționat totuși, că ceea ce, autorul Psihologiei minciunii, numește rău, își are rădăcină în minciuna de bază a narcisismului. Astfel că, cel care este fixat pe sine, strict la nivel de manifestare exterioară, ajunge să se promoveze drept o manifestare de forța a dorințelor individuale. Și astfel, în violența expunerii lor, el anihilează pe oricine îi stă în cale. Cel care intră într-o astfel de logică psiho-socială, își impune valoarea individuală doar prin superioritate în raport cu altul. Se folosește de control într-o manieră patologică și își găsește siguranța de sine strict prin dominare. Reala tragedie este că, de fapt, acești abuzatori au un sine interior de o fragilitate extremă și sunt copleșiți de rușine la un nivel foarte profund. În accepțiunea lor total greșită, singura posibilitate de a ocoli acest sentiment de lipsă de valoare fundamentală este să-i umilească pe ceilalți prin faptul că îi domină.
Vreau să încep explicarea noțiunii de rău de grup, prin a face o trimitere scurtă la exemplul principal pe care Scott Peck îl folosește pentru a formula această categorie a răului. Conceptul de rău de grup este dezvoltat în jurul a ceea ce s-a întâmplat în timpul masacrului de la Mỹ Lai, acțiune întreprinsă de trupele americane în timpul războiului din Vietnam. Astfel că, în 16 martie 1968, soldații americani au executat 504 săteni neînarmați într-o singură zi. Scott Peck fiind american a ales un astfel de exemplu pentru că în Statele Unite ale Americii nu s-a vorbit despre acest masacru în spațiul public pentru o perioadă lungă de timp. A existat chiar un consens tacit între cei care au participat la masacru, pentru a nu dezvălui realitatea unei astfel de orori. Soldații au violat femei și au ucis aproape toți locuitorii satului, inclusiv numeroși copii, femei și bătrâni. Toate animalele au fost, de asemenea, ucise. Doar câțiva soldați au refuzat ordinul de a ucide printre care și pilotul de elicopter american Hugh Thompson, care se afla într-un zbor de recunoaștere și care i-a forțat pe soldați să cruțe unsprezece femei și copii. Echipajul elicopterului a primit onoruri pentru intervenția sa. Imediat după masacru, ofițerii superiori au încercat să acopere incidentul. Potrivit relatării oficiale, „aproximativ 20 de civili au murit neintenționat” în Mỹ Lai, ca parte a ostilităților împotriva Viet-Congului (Frontul Național pentru Eliberarea Vietnamului de Sud, o organizație insurgentă susținută de comuniști).
Nu pot să numesc un astfel de incident o greșeală la nivel de etică militară a trupelor americane, el a fost o adevărată crimă în masă! Mușamalizarea de după, cea inițiată de actorii principali, cei care au apăsat pe trăgaci, dar și de autoritățile responsabile, ne pune înainte o fațetă foarte tangibilă a răului și a cruzimii de care omul este capabil. Această tăcere voluntară la nivel de întreg grup vorbește foarte tare despre o lipsă de asumare acută. Despre o suprimare a conștiinței morale individuale, în spatele responsabilităților pe care tu, în calitate de simplu membru al unui grup, le atribui grupului de apartenență. Exemplele concrete au de-a face cu negarea responsabilității care te vizează strict pe tine în calitate de om și evitarea sentimentului de vină prin investirea diferitelor instituții publice (biserica, statul) cu puterea și datoria exclusivă de a rezolva problemele pe care tu le observi. Adică cineva abstract, unul care nu ești tu. Totuși, prin acest truc mental, ajungi să speri că problema va fi rezolvată, chiar dacă în realitate îți e prea frică ca să ți-o asumi. Și acest lucru, din simplul motiv că o astfel e inițiativă duce la riscul distrugerii imaginii tale publice, la rușine și evident, la pierderea unei anumite forme de confort. Fie că vorbim despre statut social, care aduce mult confort, fie că vorbim despre sume importante de bani, care ne deschid accesul la un alt nivel de viață, despre influență politică și putere ierarhică, care ne induce iluzia unei anumite importanțe istorice. Toate aceste lipse de inițiativă, au de-a face cu lașitatea celor înțelepți, cei care își repetă mereu că ceea ce-i în mână nu-i minciună…
Nu vrem să ne asumăm răul a cărui posibilă corectare ne vizează în primul rând pe noi. Așa că transformăm prinignoranță voluntară urletul justiției, într-un glas firav, unul vrednic de a fi batjocorit pentru inițiativele sale. Îl etichetăm drept infantil, lipsit de experiența vieții, de așa zisa înțelepciune a celor care știu cum stă treaba. Frica de a ne pierde imaginea noastră în fața lumii, care oricum este una foarte vaporoasă, ne transformă în niște lași. Devenim unii care, după ce au abuzat de alții și i-au înjosit, abuzăm și de dreptul la memorie a victimelor și alegem să tăcem. Apărăm minciuna pe care de așa de mult timp o vindem altora, cum că noi am fi ireproșabili. Acesta este răul colectiv, este acel soi de rău care continuă să existe prin acțiunile noastre, acțiuni prin care alegem să nu renunțăm la confortul nostru de dragul unui bine superior. Dacă nu alegem binele, evident că vom alege răul, pentru că un bine nefăcut devine inevitabil un rău. Dar acest lucru este prea dureros de acceptat, așa că alegem să ne amăgim că alții vor face ceea ce este bine, că alții sunt responsabili și nu noi. Pentru noi, a face binele în cauză, este un preț mult prea mare de plătit. Eu zic că este plin de astfel de forme ale răului, pe toate drumurile, oriunde te oprești să privești cu adevărat: răul, prin alegerea de a nu recunoaște tragedia, răul ca și formă de ignoranță față de bine.
Omul se apără de durere. Este normal să fie așa. El face asta pentru că știe la modul intuitiv un adevăr fundamental: faptul că este mult prea multă durere în lume pentru ca el să o poată duce singur și că el nu poate controla ceea ce se întâmplă în lume, poate ar putea cel mult influența lucrurile într-o anumită direcție. Astfel, omul ajunge să creadă că ignoranța este soluția spre fericire. Și asta măcar dacă ignoranța lor ar fi precum cea propovăduită de filozoful și teologul Nicolaus Cusanus, cea denumită de dânsul: De Docta ignorantia. Adică ignoranța celui care își înțelege limitarea propriei capacitați de a cunoaște, astfel se smerește acceptându-și finitudinea. Nu, în acest caz vorbim despre o lenevire a conștiinței, despre ignoranța celui care refuză viața drept posibilitate de lărgire a binelui. Însă, prin refuzarea șansei de a extinde binele odată cu alegerile pe care viața ți le pune înainte, nu faci nimic altceva decât să te lași afundat în băltoaca răului, cea care devine astfel justificarea confortului tău. Acest loc, deși miroase a dospeală și mâl, este stațiunea balneară unde tu, în calitate de actor existențial pasiv, plutești ca o frunză de nufăr pe apa insipidă a siguranței familiare.
Sf. Maria Tereza de Calcutta spune în discursul pe care l-a ținut atunci când a primit premiul Nobel că: „Și astfel, rugăciunea mea pentru voi este ca adevărul să aducă rugăciunea în casele noastre, iar prin rugăciune fie că noi să credem că în săraci este Hristos. Și dacă vom crede cu adevărat, vom începe să iubim. Și vom iubi în mod natural, vom încerca să facem ceva. Mai întâi în casa noastră, în vecinul de alături, în țara în care trăim, în întreaga lume.”5
Acest citat, reprezintă, un mod mai amplu de a afirma că, schimbarea în bine începe de unde suntem noi așezați acum. Nu e nevoie să facem mari schimbări pentru a combate cu iubire răul care nu încetează să ne dea târcoale. Ci din locul de unde ne simțim cel mai în siguranță, din casele noastre, să începem să practicăm libertatea de a face binele, acolo unde răul ne barează calea. Dacă vom alege, în schimb, să închidem ochii, dacă ne vom vinde libertatea pentru că ne este prea frică să pierdem confortul iluzoriu al sinelui nostru, atunci vom trăda realitatea și odată cu ea și pe noi.
Și acum, din înaltul acestei discurs moralizator este timpul să plonjăm în mijlocul zbaterilor noastre de zi cu zi. Aici pe meleagurile clujene, mulți dintre noi la modul silențios sau mai puțin silențios, consimțim la desfășurarea festivalului UNTOLD. Dacă este să studiem cum a apărut acest festival și care a fost abordarea inițială a organizatorilor, vom observa că ei au avut un demers bazat pe eludare și fals în acte. Chiar și în cadrul procesului deschis pentru ilegalitățile comise de Federația Share, mai exact de Vlad Pop, el fiind țapul ales pentru ispășire, primăria Cluj nu s-a declarat pe sine parte vătămată. Chiar dacă banii necesari pentru prima organizare a festivalului au fost extrași în mod fraudulos, primăria a adoptat o atitudine tipic românească, atitudinea de victimă resemnată. Ce pot spune, acești înalți slujitori ai poporului, par a fi ucenicii ciobanului moldovean din poezia populară Miorița, plini de supunere față de destin implacabil, fără zbateri inutile în fața sorții. Durerea noastră, a celor de la MTBT, este însă că mulți dintre acești oficiali sunt urmașii celeilalte părți a complotului din poezia Miorița. Vorbim aici de ciobanul ungurean și de cel vrâncean, adică cei care nu ezită să nedreptățească, chiar să extorcheze, pe cel aflat între ei și comoara care le fascinează privirea. Să nu uităm, acei bani folosiți pentru organizarea primului festival Untold, sunt bani publici, nu sunt banii primăriei, deoarece primăria este administratoarea acelor bani și nici de cum o societate de investiții autonomă, una capabilă să-și investească capitalul doar după bunul său plac. O gazetă locală clujeană folosește următoarea frază pentru a caracteriza acțiunile primăriei: “Primăria Cluj Napoca păcălită și fără pretenții”.
Mulți dintre noi, vom închide ochii în fața unor astfel de acțiuni. Până la urmă, istoria e plină de nedreptăți, iar cronicile de istorie sunt scrise de învingători. Ei își menționează doar triumfurile și contribuțiile și, în nici un caz, acțiunile care le-ar putea denigra statutul de semizei. Da, Clujul are multe victorii. Este unul dintre cele mai frumoase orașe din România și există multe avantaje aici pe care nu le găsești prin celelalte așezări românești, asta, bineînțeles, la pachet cu prețuri nesimțite la alimente și chirii. Costă să ți se vadă strălucirea, asta nu neagă nimeni. Un vlogger chiar a folosit la un moment dat sintagma de: “Românie a României” pentru Cluj. Un soi de Olimp, un colțișor de belșug în sărăcia peisajului românesc. Chiar și UNTOLD-ul poate să fie prezentat drept o adevărată contribuție financiară pentru acest oraș înfloritor. Se pompează mulți bani la buget în fiecare an prin ceea ce se întâmplă în august. Comercianții vând în prostie în timpul evenimentului, oamenii își închiriază locuințele și fac un ban în plus, și poate cel mai important, dacă e să privim pe termen lung, Clujul devine faimos. Dintr-o perspectivă a identității bazate pe ideea de centru universitar de prestigiu, Clujul ajunge să fie asociat pe plan mondial cu extazul și belșugul senzorial, accesibil oricui are bani de bilet pentru festival. În fond, oare nu merită să îmbrăcăm haina de măscărici de carnaval, dacă asta se vinde? Banii sunt bani, iar luciul aurului fascinează privirea umană de când omul a descoperit prima dată acest metal prețios. Din păcate însă, omul care consideră aurul drept valoarea sa ultimă, valoare pe care dorește să o posede cât mai rapid, va plăti prețul dobândirii unei astfel de bogății, prin promovarea unei culturi comerciale bazate pe senzualitate și adicție, dar și prin evacuarea din spațiul social, a oricărei forme de căutare a libertății spirituale. La modul foarte concret și palpabil asta înseamnă erodarea patrimoniului local (parcul central este devastat în fiecare an), iar Clujul este umplut de gunoaiele lăsate în spate de consumul petrecăreților. Cei veniți aici vor o doză intensă de plăcere, o stare de extaz dincolo de prejudecăți și reguli care să le constrângă vibe-ul. Pentru ei nu contează că acest aspect înseamnă anularea confortuluicelor bolnavi și suferinzi, cei care se află cazați într-un număr ridicat în spitalele din centrul orașului. În cele din urmă, să alegem aurul celor de la Untold, înseamnă realmente să ne prostituăm din punct de vedere civic, pentru că noi cei din Cluj chiar suntem cetățenii unui oraș foarte frumos. Prin faptul că alegem să rămânem pasivi, alegem să deschidem calea pentru egalarea numelui de Cluj-Napoca pentru noua generație, cu reclama fluorescentă a unui bordel. O imitație de tip fast-food a Vegas-ului, un spațiu unde toate visele tale senzoriale pot deveni realitate, dacă plătești prețul necesar.Însă mereu și mereu acest preț nu este altul decât prețul libertății tale.
E trist, e chiar rușinos, faptul că alegem să ne vindem libertatea și posibilitatea de a deveni un adevărat oraș prosper cu un standard de viață înalt și stabil, pentru o îmbogățire rapidă. Însă una care ne micșorează valoarea ca și oameni.
Chiar și dorința de îmbogățire rapidă poate fi o cușcă strâmtă. Ațintit cu privirea doar spre luciul a ceea ce tu crezi că te va face să contezi, să ai valoare, vei ajunge inevitabil să alungi libertatea de a fi mulțumit cu cine ești deja, adică un om care este viu. Doar asta ne face pe toți egali în calitate de oameni, faptul că avem valoare intrinsecă prin simplul fapt că suntem vii. Nu vă vindeți libertatea pentru bani, prețul e prea mare!
Voi încheia textul meu cu o strofă dintr-o poezie scrisă de Radu Gyr, una despre tăcere și captivitate.
Tăcem din gură (strofa a II-a)
“Tacem, parc-am tăcea de veacuri
Ca niște funduri vechi de lacuri.
Si ferecat in bezna sura,
De mii de ani, tăcem din gură.”
Surse:
- Sound of Freedom – Official Trailer (2023)
- Psihologia minciunii
- American Experience: My Lai Massacre (Vetinam War Documentary HD)
- Masacrul de la Mỹ Lai
- Mother Teresa Nobel Prize Acceptance Speech
- Prima ediţie a Untold, finanţată pe baza unor documente false de Primăria Cluj.
- Napocalipsa, după Untold. Cum arată Parcul Mare la finalul festivalului Untold de la Cluj
- Federația SHARE, ”organizator” al afacerii sulfuroase pe bani publici UNTOLD, în faliment: Vlad Pop pus să plătească peste 6,5 milioane lei.
- Condamnat pentru că a înșelat Primăria Cluj Napoca, președintele Fundației Share partener de afaceri cu un consilier local liberal
- Radu Gyr – Tacem din gura
- Miorita, poezie populara culeasa de Vasile Alecsandri
