- Egocentrism și egoism – o distincție în loc de introducere
C. S. Lewis (1988), în cartea sa, Surpins de bucurie, face o distincție între ceea ce el numește egocentrism și egoism. O distincție care este relevantă aici:
Acesta este idealul meu, și aceasta a fost realitatea de pe atunci (aproape), a „vieții așezate, calme, Epicur-eene”. Este, fără îndoială, spre binele meu că am fost în general împiedicat de a o duce, pentru că este o viață aproape în întregime egoistă. Egoistă, nu egocentrică; pentru că într-o astfel de viață mintea mea ar fi îndreptată spre o mie de lucruri, dintre care nici unul nu este eu însumi. Distincția nu este neimportantă. Unul dintre cei mai fericiți oameni și cei mai plăcuți tovarăși pe care i-am cunoscut vreodată era extrem de egoist. Pe de altă parte, am cunoscut oameni capabili de adevărate sacrificii ale căror vieți erau totuși o mizerie pentru ei înșiși și pentru alții, deoarece grija de sine și autocompătimirea le umpleau toate gândurile. Oricare dintre aceste condiții va distruge sufletul în cele din urmă. Dar până la sfârșit, dați-mi-l pe omul care ia tot ce este mai bun din toate (chiar și pe cheltuiala mea) și apoi vorbește despre alte lucruri, mai degrabă decât pe omul care mă servește și vorbește despre sine, și ale cărui bunătăți sunt un reproș continuu, o continuă cerere de milă, recunoștință și admirație. [1]
- Narcis, obsesia propriului chip:
Povestea mitului lui Narcis este spusă de Robert Graves în cartea sa, Miturile Grecești(1960) : Narcis a fost un Thespian, fiul nimfei albastre Leiriope, cea pe care zeul râului Cephisus a înconjurat-o odată cu șerpuirile pârâurilor sale, și a sedus-o. Clarvăzătorul Teiresias i-a spus lui Leiriope: „Narcis va trăi până la o vârstă înaintată, cu condiția să nu se cunoască pe sine [2]
Mulți sunt cei care disprețuiesc miturile într-o societate așa de dezvoltată tehnologic precum este cea în care trăim. Însă valoarea miturilor nu stă în faptul că ele sunt valide din punct de vedere istoric, valoarea lor stă în puterea pe care acestea o au de a ilustra foarte clar, anumite tipare psihologice sau sociologice, pe care le regăsim la viețile noastre și ale altora, de-alungul întregii istorii. Ele sunt un soi de distilat al istoriei, un mod de a concentra o mulțime de narațiuni particulare într-una singură.
În cazul lui Narcis merită să ținem minte două lucruri importante. În primul rând Narcis a fost rezultatul unei simple pulsiuni erotice pasagere, nu produsul unei iubiri mature. Spun asta pentru că tatăl său, zeul unui râu, asemenea multor altor divinități din mitologia grecească, a dorit-o sexual pe mama sa, o nimfă, pentru ca apoi să o și aibă pe această, însă în mod liber consimțit ci folosindu-se de forța sa superioară pentru ca să o domine pe aceasta. Deși poate să pare foarte romantică și exotică, unirea sexuală dintre un zeu al apelor și o nimfă, act care a și dus la conceperea lui narcis, este nevoie să subliniem că ceea ce s-a întâmplat în proces, a fost o traumă pentru mama sa, cea care mai apoi l-a purtat pe Narcis în pântece. În schimb, o iubire matură este una care presupune investiție constantă și un angajament liber între doi parteneri egali. Doar prin unirea voluntară dintre doi care se iubesc sincer, cuplul găsește resurse în cadrul relație să poată să se orienteaze spre un al treilea. Narcis a fost un simplu accident, un rezultat indirect al faptului că tatăl său a dorit trupul mamei sale, a dorit să o posede asemenea unui obiect. Acest obiect, deși în primul rând a fost unul de natură fizică, carnală, el a fost capturat cu lăcomie de privirile zeului tată, pentru ca mai apoi să fie fixat în imaginția acestuia, unde a devenit un obiect psihologic, unul pe care el putea să îl posede după bunului lui plac. În acest spațiu al interiorității el a devenit parte dintr-o fantasmă erotică și a fost inevitabil investit cu promisiunea plăcerii ultime. Însă a fost doar un obiect, un lucru pe care poți să îl deți, iar apoi păți să îl arunci, să te debarasezi de el după ce te-ai plicitisit, și în nici un caz un subiect liber care are puterea și dreptul să îți ofere ceea ce tu îi ceri sau să te refuze. Astfel că Narcis se naște nu dintr-o relație bazatată pe egalitate și iubire, ci dintr-o relație de putere, un tatăl său este cel puternic, iar mama sa cea slabă, care nu poate decât să se supună. Prin însăși geneza sa, Narcis este produsul umiliri trupului mamei sale. Nu este nimic surprinzător în faptul că el devine obsedat de reflecția propriul său chip, toți ceilalți transformându-se în oglinzi în care el se privește, în obiecte care îi reflectă puterea frumuseții sale, putere în fața căreia ceilalți se închină. Aceast comportament pe care el îl tot repetă nu este decât o urmare naturală, a ceea ce el reprezintă, rezultatul reificarii trupului atrăgător al mamei sale de către tatăl său și folosirea acestuia prin constrângere și forță. Doar paharele le mutăm și spargem cum vrem noi, nu putem face același lucru și cu sufletele și să ne așteptăm să nu existe consecinve grave. Putem spune că Narcis s-a apărat de rușinea proprie origini, prin faptul că nu s-a mai făcut sub nici o formă vulnerabil în fața celorlalți. I-a folosit pe aceștia, depersonalizându-i și reducându-le valoare umană la simple obiecte ale psihicului său. Frumusețea sa, cea mai mare putere pe care o deținea, a devenit modul prin care el și-a creat propria iluzie de omnipotență. Narcis se vedea pe sine deasupra pretendenților săi, cei care îl făceau avansuri repetate și nu încetau să îi admire trupul. Prin faptul că el îl refuza și îi izgonea, acest tânăr durut se simțea este superior, că este în control. Prin simplul fapt că ei aveau nevoie de el pentru a se desfăta și nu el avea nevoie de ei, Narcis credea că el este cel care deține puterea, credea că este dincolo de slăbiciunile dorințelor acestora de a fii în compania lui. Era incapabil să recunoască că are nevoie să fie iubit, a avea o astfel de nevoie însemna a depinde de altul, iar asta era prea umilitor. I-a tratat pe cei care au încercat să îl iubească, precum s-a trat el pe sine, drept obiecte, nu subiecte. El fiind obiectul admirat în acest caz, obiectul puterii de atracție, iar ei fiind oglinzile acestei puteri. Însă tot doar niște lucruri printre alte lucruri și nu niște ființe umane vii și valoroase…
Al doilea aspect care este foarte important în această poveste, este profeția făcută lui Narcis la nașterere de către clarvăzătorul Teiresias. Condiția longevității lui Narcis era posibilă atât timp cât el nu știa cine este, atât timp cât el nu se întâlnea cu adevărat cu sine. Tânărul Narcis era absorbit de propria sa imagine. De fiecare dată când cine îi vedea chipul era uimit de frumusețea sa, însă nimeni nu era vrednic să îi devină iubit. Toți care își făceau curajul să îi facă avansuri erau refuzați. Singurul pe care Narcis îl admira sincer, petrecând ore întregi în contemplație, era nimeni altul, decât propriul său chip reflectat în curgerea unei ape. Însă ce l-a făcut pe Narcis așa de opac la aproapele său, ce i-a permis să fie așa de lipsit de receptivitate la chipul altuia? Simplul fapt că el nu se cunoștea pe sine decât prin reflectarea celuilalt, prin modul în care alții îl priveau cu admirație. Vrăjit de către mulțimea imensă de admiratori, acest tânăr încântător pentru priviri, a rămas în necunoștință de cauză față de cine era el în întregalitatea sinelui său autentic. Mărginindu-se la acele aspecte exterioare care îl făceau strălucitor și irezistibil, Narcis a ajuns să respingă și inevitabil să urască, acele aspecte ale sinelui său care îl făceau banal sau poate chiar respingător. Astfel el a ratat șansa de a fi cunoscut în mod autentic, de a fi iubit în întregul său, de a deveni liber de rușinea de a fi respins. Însă Narcis a ales să rămână infantil în emoțiile sale, iar asta cu prețul unei cruzimi foarte mari, față de toți care îi doreau iubirea. Rușinea de a nu fi special și unic mereu, posibilitatea refuzului altora pentru că nu tot ceea ce îl reprezinta era perfect și irezistibil, iar el știa asta, a fost solul pe care iluzia supremației sale s-a dezvoltat. Învăluit în minciună, Narcis, a ajuns în cele din urmă să guste angoasa și disperarea, pentru negarea realității ne conduce spre neființă, spre neant, spre moarte. În cele din urmă, privindu-și reflexia chipului în mod îndelungat, a ajuns să realizeze că ceea ce îl obsedează, ceea ce îi posedă imaginația, este doar o imagine, ceva pe care nu v-a reuși niciodată să îl strângă la piept sau să se unească cu el, la fel cum trupurile doi iubiți devin un trup. Finalul acestei realizări, a fost moartea lui Narcis, el alegând sinuciderea, în locul realității. Astfel și profeția făcută lui naștere sa a ajuns să se adeverească. Pentru că atunci când tânărul a ajuns să vadă golul care îi bântuia lăuntrul sinelui, a ales să îl îmbrățișeze, iar odată cu acest gol el a îmbrățișat și moartea. A ales iluzia controlului și a puterii chiar și în sinuciderea sa, decât să aleagă viața și să îi umple conturul cu prezența altuia.
Narcis, nu este doar acel tip lipsit de orice empatie, acel caz extrem care calcă pe cadavre pentru a obține ceea ce dorește, Narcis este fiecare dintre noi atunci când încetăm să mai fim vulnerabili și să îl tratăm pe celălalt ca și aproapele noastru liber și egal. Fie că alegem să îl manipulăm pe celălalt pozând în victime neputincioase, iar cel de lângă noi este forțat să se conformeze aparentei noastre vulnerabilități. Fie că alegem să dominăm tiranic relațiile în care suntem, manipulându-i pe ceilalți și controlându-i emoțional, pentru a se supune dorințelor noastre egocentrice, în ambele cazuri cădem inevitabil în capacana narcisismului.
Nu suntem autentici, ne ascunde rușinea de a fi respinși și îl obligăm pe celălalt să ne ofere ceea ce ne oferă sentimentul controlului și iluzia satisfacției că am fi superiori. Asta este minciuna narcisismului, minciuna ascunderii de propria rușine, minciune în care îl folosim pe celălalt ca să ne apere propria golciune, reducându-l de statul de persoană la cel de obiect.
Însă noi știm, doar adevărul vă va face liberi[3], iar asta pentru că doar în dragoste nu este nici o frică[4], nici o frică de a fi respins. În dragoste, nu în control…
Bibliografie:
[1] Lewis, C. S. (1988). Surprised by Joy. Glasgow: Collins Fount Paperbacks. pg.116-117
[2] Symington. Neville Narcissism: A New Theory (1993), editura Karnac Books
