Sunt bărbat și mă bucur de masculinitatea mea. Nu-mi place că sunt bărbat pentru că nu sunt femeie, așa cum spune Andrei Pleșu: între sexe există o relație de superioritate reciprocă. Astfel că orice aș fi, tot superior sunt. Dacă trebuie să ierarhizez sexele, singura diferență în ordinea ierarhică o fac criteriile de separare a lor. Așa că pot spune detașat că ceea ce mă face să mă simt mulțumit de cromozomul meu Y, cel care îmi demarchează masculinitatea prin simpla sa prezență, este faptul că a fi ceea ce sunt este un dar, viața însăși este un dar divin atunci când înveți să o sărbătorești din interior spre exterior. Simplul fapt că mi-a fost dată de creatorul meu sub forma unui corp masculin, adică să privesc orizontul lumii din perspectiva unui bărbat, nu este ceea ce îmi dă o bucurie profundă. A fi în viață, iar asta în virtutatea unei alegeri dincolo de opțiunea mea, este o mare încântare și o sursă de mare satisfacție pentru mine. A avea punctele forte pe care le am prin ceea ce sunt ca trup este un surplus, pentru care mă bucur, dar nu aceste aspecte periferice sunt adevărata sursă a fericirii mele. A avea corporalitate este un dar, nu o povară, așa că a fi om pentru mine este darul de a fi pe care l-am primit atunci când am fost adus în realitate din mulțimea posibilităților, iar pentru asta sunt recunoscător.
Dar ce este un bărbat? Știu că la un moment dat cineva a făcut un documentar cu titlul: Ce este o femeie? Acest documentar a fost lăudat de cei de dreapta și criticat de cei de stânga, însă, aceste moduri diferite de receptare socială mă interesează prea puțin. Din punctul meu de vedere, acest documentar a demonstrat două puncte importante. Nu există o realitate intrinsecă în limbaj, discursul trebuie să fie analogic pentru a se referi la ceea ce este viu și experiențial la nivel comunitar, altfel fiecare își creează propriul limbaj corespunzător propriilor fantezii erotice, care nu sunt altceva decât modul în care inconștientul individual caută să compenseze unele lacune ale sinelui. Politețea ne cere să nu ne batem joc de cei cu lipsuri și nevoi, dar nici bunul simț nu ne cere să ne lăsăm tiranizați de instabilitatea emoțională a indivizilor confuzi, astfel încât să respingem orice formă de adevăr lingvistic bazat pe bunul simț (bunul simț este o expresie mai bună pentru facultatea mentală care reglează echilibrul social). Astfel trecem la cel de al doilea lucru pe care îl dovedește documentarul: bunul simț, acea capacitate interioară de a ști cum să navighezi în comunitate respectându-l pe celălalt și pe tine însuți în același timp, este o calitate care implică paradoxul, pentru că de multe ori intră sub o logică a lui și/și, fiind ceva care ține de simț și în niciun caz o chestiune de politici sociale rigide. A fi femeie este mai mult decât a fi femelă, pentru că a fi femeie presupune umanitatea, însă a fi femelă implică strict animalitatea. Da, omul este, de asemenea și un animal, el încorporează și ceea ce a fost înaintea de apariția lui ca și om, însă el este, de asemenea, mult mai mult decât atâta. Așadar, o încercare de a elimina agresivitatea și discriminarea între oameni prin încercarea de a le controla limbajul și prin interzicerea definirii unor categorii morale absolute nu face altceva decât să redirecționeze agresivitatea, în niciun caz să o neutralizeze. Așadar, este nevoie de femei asumate, de femei care își celebrează viața ca pe un dar prin feminitatea lor, pentru a oferi un răspuns care să permită expunerea pașnică a frumuseții feminității autentice. Dar dincolo de pacea și deschiderea oricărui discurs, vor exista întotdeauna critici ale adevărului. Omul frustrat, cel care își creează o identitate dintr-un sentiment de rușine, cel care simte că nu este Dumnezeu și, prin urmare, nu poate defini contextul realității, nu poate controla lumea în termenii săi, nu va dori soluții, va dori doar răzbunare. Așa că acum putem să ne reapropiem de întrebarea noastră: ce este un bărbat? Conștienți de faptul că limbajul nu va putea îngloba adevărul numai prin trimitere la realitate, prin indicarea ei în mod analogic, iar asta, doar acolo unde există bun simț, împreună cu respectul cuvenit pentru taină și paradox,
Deci, ce este un bărbat? Barbatul așa cum l-am mai definit și în alte eseuri de pe acest site, poate fi gândit doar în relație cu femeia, cea care îi este parteneră și doar în raport cu viața pe care este chemat să o inițieze, să o dezvolte, să o apere în cadrul familiei. A procrea este un dar, un dar al participării la creație, însă bărbatul nu este doar mascul, așa cum am speficificat și în cadrul femeii. Bărbăția este mult mai mult, astfel că, deși poate duci o viață de celibat, sau chiar nu ai capacitatea de a procrea la nivel biologic, totuși asta nu te face mai puțin bărbat. Masculinitatea, este doar reflecția la nivel biologic a ceea ce înseamnă bărbăția. Dacă îți asumi puterea și darul forței de a fi tu însuți, cultivi aceasta prin smerenie reală, prin curajul de a persevera înspre realitate în integralitatea ei, prin crearea unui spațiu de siguranță unde viața să se manifeste liberă, prin protejarea lui și întreținerea lui, atunci dincolo de orice impediment biologic, tu ești un adevărat bărbat. Precum spunea Dr Aziz în romanul lui E. M. Forster, O călătorie în India (1974): “Aziz i-a făcut încet cu ochiul și a spus:
– Nu suntem în tribunale. Există multe feluri de a fi bărbat: al meu este să să exprim ceea ce este cel mai adânc în inima mea. “
Atunci ce înseamnă rușinea pentru un bărbat?
Da, dragele noastre mame, soții, colege sau chiar dușmance, știm că egoul vostru este mult mai rezistent decât cel al bărbaților. În fond, statistic vorbind bărbații mor mult mai mulți prin sinucidere, iar atunci când vorbim de longevitate, tot femeile trăiesc mai mult. Deci, se pare că, așa zisul sex mai slab, nu este neapărat slab. Ceea ce mulți disprețuiesc drept slăbiciune, se dovedește mult mai stabil, atunci când vine vorba de anduranță. Însă, dacă noi bărbații, ne găsim sensul prin inițiere, protejare și exersarea puterii, a simți că nu suntem capabili de aceste aspecte, a înțelege explicit și implicit că nu suntem doriți pentru aceste calități, ne poate umple de rușine în identitatea noastră ca și bărbați. E adevărat masculii umani au folosit de multe ori forța brută ca să îți impună punctul de vedere și au existat multe abuzuri de putere, însă a a respinge masculinitatea în integralitatea ei înseamnă sinucidere socială. Astăzi asistăm la așa ceva în Occident, dar și în extremul orient(Coreea de Sud, Japonia etc). Bărbații sunt respinși în aspectele lor mai instinctuale, aspecte care dețin și cheia forței lor și care sunt în strânsă legătură cu biologia lor particulară din punct de vedere hormanal. Astfel că ne trezim că, ai noști bărbați, devin tot mai efeminizați și mai lipsiți de testosteron. Pe când femeile se înarmează cu forță și indipendeță și se grăbesc să schimbe la modul facil, statutul de persoane defavorizate pe care l-au avut sub „tirania” patriarhală, în statutul de opresori sub această nouă orientare socială radicală de factură matriarhală. Însă dincolo de tot acest tam-tam politic realitatea trăită de omul obișnuit este foarte simplă, și anume: cel care este bărbat în mod autentic nu vrea să fie idolatrizat pentru simplul fapt că este un bărbat, de parcă nașterea de fii este cheia supraviețuirii noastre! Precum se mai spune în unele sate românești: ți s-a născut copil sau ți s-a născut o fată! Adică, a fi bărbat e singura valoare, iar valoarea femeii stă n nașterea de bărbați. Așa ceva sub nici o formă! Însă bărbatul autentic, cel care cultivă mulțumirea în fața creatorului său pentru viața dăruită, viață dăruită sub forma unui trup masculin, își dorește în mod natural și spontan ca ceilalți să aibă de nevoie de el pentru faptul că este bărbat și nu altceva.
O mamă posesivă, o soție dominatoare, sau o cultură toxică, poate să îl facă pe un bărbat să se simtă rușinat de propria lui putere. Psihanaliza numește asta castrare, adică amputarea elementului biologic, care dă virilitate masculului. O exprimare ca puternică însă foarte clarificantă! Atunci când un bărbat nu primește mesaje din partea celorlalți, care să îi transmită că e normal, bine și de dorit să fii bărbat, va ajung inevitabil să se simte rușinat de propria masculinitate.
Iar acum, cred că ar fi cazul, să răspund și la adevărata miză a acestui text: Cum se simte rușinea la bărbați? Ce poate să înseamne experiența rușinii pentru un bărbat? Rușinea este un sentiment social, un sentiment pe care îl au și multe alte mamifere care trăiesc în grupuri mari. Psihologic vorbind, baza sinelui nostru, începutul său ca și sine diferențiat, este reflectarea celorlalți, răspunsul lor față de cine percep ei că suntem noi. În fond totul în lume, este cunoscut prin interacțiuni, prin relații. A simți că suntem devalorizați de către ceilalți, de către cei pe care îi folosim pentru a ne cunoaște și sentimentul că nu suntem în control fașă de respingerea lor față de cine suntem noi, acesta este sentimentul debilitant pe care rușinea îl evocă în om. Bărbatul simte rușine atunci când experimentează sentimentul neputinței, a incapacității de a se propune și de a fi receptat pozitiv de către partenerul feminin. Întodeauna sentimentul rușinii este legat de neputința de a-l controla pe celălalt (the social other) să îți acorde valoarea și respectul cuvenit. Poate asta sună cam abastract, însă exemplele pot elucida acestă trăire. Imaginați-vă un caz extrem, extremele sunt mai ușor de înțeles mereu. Avem un tip mușchiulos și plin de tatuaje, un adevărat mascul fioros, însă în loc ca ceilalți să fie impresionași de forța pe care o emană o astfel de apariție, această înfățișare stârnește sentimentul ridicolului în ceilalți. În loc ca femeile să leșine, iar bărbații să se ascundă, toată lumea începe să râdă, iar orice încercare de intimidare prin violență, nu face decât să îl fac pe individul fioros să pară și mai penibil. Oare acest mascul alfa, nu va simți el rușine, în fața unui astfel de răspuns la comportamentul său exterior. Tot ce vrea el să spună sus și tareeste : sunt un bărbat pe cinste, ați face bine să mă respectați! Însă el primește exact răspunsul opus celui vizat. Acesta este doar un exemplu dus la extrem, însă în viața obișnuită, orice mic băiat și orice adolescent în plină dezvoltare, prin multe din expresiile sale de sine, transmite mamei și fetelor, următorul mesaj: sunt bărbat și vreau să fiu văzut ca și bărbat, vreau să fiu respectat pentru că sunt bărbat, vreau să fiu dorit pentru că sunt bărbat. Însă dacă el este respins, desconsiderat, chiar făcut de rușine pentru că este băiat, el va interioriza acest mesaj și îl va asocia identității sale corporale de tip masculin. Un bărbat matur, care nu a conștientizat, nu a asumat și nu a depășit un astfel de răspuns, va repeta același scenariu și la maturitate. și îți va extrage semnificația și stima de sine, din reușita sa de a se propune drept mare bărbat, unul care trebuie în mod constant să fie validat social. Însă, din păcate urmbrele tinereții îl vor bântui mereu, dacă nu alege să le confrunte.
Rușinea la bărbați se simte ca și la femei și asta pentru că ea implică experiența umilnței și sentimentul neputinței în fața acestei ofense. Bărbatul se simte incapabil, pentru că nu este dorit de femeie, iar femeia se simte inferioră pentru că nu este dorită de bărbat. Femeia nu este doar o parteneră sexuală, femeia este acel chip al aproapelui, cel care hrănește sensul vieții tale și care, prin faptul că experimentezi slăbiciunea în fața frumuseții sale, potențiază acea forță masculină din tine care îți permite să lupți pentru ea, să o recucerști constant ca să poți să te și unești cu ea, realizând și să celebând viața în mod simultan. Chiar și un eunuc (dex: bărbat castrat) poate să fie un bărbat pe cinste. Atunci când el ajunge să cunoască acel chip unic pentru care luptă cu tot ceea ce este el, în frumusețea căruia își pune slujba sa, în ciuda condiției sale, prin deschiderea față de inspirația feminină din viața sa, barbatul din el ajunge să aibă acces la plenaritatea vieții.
A simți rușine ca și bărbat e inevitabil pe acest pământ, ce te face însă diferit e cum răspunzi la această rușine. Poți alege să te lași redus la ofensa care ți-a fost adusă, să abandonezi lupta și să cultivi resentimentul și ura, aceasta fiind calea perpeturării rușinii pe mai departe. Sau poți să îți asumi un alt orizont, un orizont al adevărului, unul care depășește părerile oamenilor și te pune în contact cum perspectiva divină asupra cine ești tu, pentru că la oameni nu găsești resurse să lupți mai departe și să nu te mai lași condamnat. Aceasta este calea vindecării, este calea mai grea, însă este singura cale care duce la viață. Alege, tu chiar poți alege!
